A cui viaţă ai atins-o astăzi?

Nimeni nu știe cine a scris aceste rânduri, sau, cel puțin pentru moment, autorul este necunoscut. Trebuie să recunosc că m-a impresionat și pe mine și, de accea, am decis că merită să-l public. Mesajul este unul puternic, plin de substraturi și o adevărată pildă de viață. Mai jos aveți textul integral.

”Pe când eram copil, tatăl meu a făcut rost de unul dintre primele telefoane din cartier.
Îmi aduc perfect aminte de lădiţa aceea din lemn lăcuit, montată în perete. Receptorul strălucitor atârna într-o parte. Eram încă prea mic ca să ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit că undeva, înăuntrul acestui aparat, trăia o persoană uluitoare.
Numele ei era “Alo Centrala” şi nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea să nu-l ştie.
Alo Centrala putea să-ţi spună numărul oricui şi în plus, ora exactă. Experienţa mea, cu acest duh închis într-o sticlă, a venit într-o zi când, în vreme ce mama era în vizită la o vecină iar eu mă jucam la bancul de scule din pivniţă, mi-am lovit un deget cu ciocanul.
Durerea era teribilă şi nu era nimeni în preajmă care să-mi arate compasiune. Am umblat în jurul casei sugându-mi degetul umflat până am ajuns la scară. Telefonul!
Am târât repede un scaun din sufragerie până în hol, m-am urcat pe el, am scos din furcă receptorul telefonului şi l-am dus la ureche. “Alo, Centrala!”, am strigat în microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau două, apoi o voce joasă şi clară mi-a ajuns la ureche: “Centrala.”.
– Mi-am rănit degetul…, m-am smiorcăit eu în telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum că aveam o audienţă.
– Mămica ta nu este acasă?, urmă întrebarea.
– Nu este nimeni acasă în afară de mine…,am bolborosit.
– Îţi curge sânge?, m-a întrebat vocea..
– Nu, i-am raspuns. M-am lovit cu ciocanul şi acuma mă doare tare rău…
– Poţi să deschizi răcitorul?, m-a-ntrebat ea. I-am spus că pot.
– Atunci ia de acolo o bucăţică de gheaţă şi ţine-o lipită de degeţel, spuse vocea.
După aceea am început să chem “Alo Centrala” pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lecţia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia . .. M-a ajutat şi la matematică. Ea mi-a spus că veveriţa pe care o prinsesem în parc cu o zi înainte, mănâncă fructe şi alune. A venit apoi o zi în care Petey, canarul nostru, a murit. Am chemat “Alo Centrala” şi i-am spus vestea asta tristă. Ea m-a ascultat şi a început să-mi spună lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca să-i liniştească.
Am întrebat-o, “De ce se întâmplă ca păsările, care cântă atât de frumos şi aduc atâta bucurie oamenilor, trebuie să se sfârşească într-o grămăjoară de pene, pe fundul unei colivii? “. Cred că ea mi-a înţeles afectarea, pentru că mi-a spus încet, ” Wayne , ţine minte întotdeauna, că mai sunt şi alte lumi în care se poate cânta.”
Altă dată la telefon, “Alo, Centrala!”
“Centrala.” – mi-a răspuns vocea cunoscută. “Cum se scrie cuvântul fix? ” – am întrebat-o.
Toate astea se întâmplau într-un mic orăşel din zona Pacificului de Nord-Vest.
Pe când aveam nouă ani, ne-am mutat la capătul celălalt al ţării, la Boston . Îmi lipsea foarte mult prietena mea…
“Alo Centrala ” rămăsese în cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastră casă.
N-am mai încercat să fac acelaşi lucru cu telefonul modern, strălucitor, din locuinţa nouă. Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversaţii din copilărie m-a urmărit pretutindeni …
Adesea, în momente de incertitudine şi neputinţă mi-am reamintit acea seninătate şi sentiment de siguranţă, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cât de răbdătoare, de înţelegătoare şi bună la suflet trebuie să fi fost ea, Alo,Centrala, ca să-şi piardă atâta timp cu un mic băieţel ca mine.
După câţiva ani, am făcut iaraşi drumul către Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat în escală la Seattle . Aveam o jumătate de ora între avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fără să mă gândesc, am format numărul operatorului din orăşelul nostru de baştină şi am spus:

-Alo Centrala!. Miraculos, am auzit aceeaşi voce joasă şi clară, pe care o cunoşteam atât de bine.

-Centrala.

Nu plănuisem asta dar m-am auzit spunând:

-Poţi să-mi spui cum se scrie cuvântul fix? … O pauză lungă… Apoi, vocea aceea catifelată mi-a răspuns:

-Cred că degeţelul tău s-a vindecat până acum.

Am râs.

-Deci tu eşti, într-adevăr, i-am spus. Mă-ntreb dacă ai idee cât de mult ai însemnat pentru mine la vremea aceea.
-Iar eu mă-ntreb,zise ea, dacă tu realizezi cât de mult au însemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodată copii şi aşteptam cu bucurie chemările tale, zi de zi…
I-am spus cât de mult m-am gândit la ea de-a lungul anilor şi am întrebat-o dacă pot s-o mai chem din nou atunci când voi veni să-mi vizitez sora.

-Cu plăcere,mi-a spus ea. Intreabă de Sally.

M-am întors la Seattle peste trei luni. O altă voce mi-a răspuns:

-Informaţii, am întrebat de Sally.
-Sunteţi un prieten? – m-a întrebat.
-Da, un foarte vechi prieten… Wayne …
-Îmi pare rău să-ţi spun asta, mi-a spus ea. Sally a lucrat doar o jumătate de normă în ultimii ani, pentru că era bolnavă. A murit cu cinci săptămâni în urmă.
Înainte de a apuca să agăţ receptorul, mi-a spus,

-Un moment, ai spus că te cheamă Wayne ?
-Da, i-am răspuns.
-Ei bine, Sally a lăsat un mesaj pentru d-ta… L-a scris pe o hârtie în caz că ai să suni. Ţi-l citesc.
Mesajul ei era, “Spune-i că sunt şi alte lumi în care se poate cânta. El va şti la ce mă refer.” I-am mulţumit şi am atârnat receptorul. Ştiam la ce se referea Sally . . .

Advertisements

One thought on “A cui viaţă ai atins-o astăzi?

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: