Ce ne facem cu doamna Cultură?

Zilele acestea, pentru că nu aveam ce face, am făcut o scurtă plimbare prin “iarmaroc”, prin librării. În ideea că poate, poate, cine ştie, găsesc o carte, scrisă de un roman (patriot, ai?!), care să mă atragă, să mă facă să o cumpăr şi să o citesc. M-am dus la noua librărie (cică?!), Cărturăreşti, crezând că aici găsesc ceea ce caut. Clădire frumoasă, recondiţionată foarte bine, la prima vedere îmbiindu-te să intri, şi să stai, să cauţi… să te relaxezi. Zis şi făcut!

Am intrat şi am început să caut ceea ce îmi propusesem. În prima fază, (şi vă rog să nu mă întrebaţi cum şi de ce!), am dat peste cartea lui Andrei Ciobanu, intitulată “Suge-o, Ramona! O poveste semi-amuzantă”. Mi-am zis…”ok… incitant titlul… să vedem ce poate”. Am cumpărat cartea, parcă undeva la 50RON a fost, dar nu avea importanţă… era un autor roman, aşa că am plătit la casă banii, mi-am luat cartea, şi pe drum spre casă, am început să o citesc.

După ceva timp, şi doar din curiozitate mai adaug, am avut acel sentiment de “fraiere… ţi-ai luat ţeapă!”, şi îmi venea să mă întorc înapoi şi să îmi cer banii, cei 50RON (parcă?!). Dar n-am făcut asta, m-am întors acasă. În aceeaşi zi, pe seara, pe la opt şi ceva, trecute fix, mă sună un amic… mare “devorator” de literatură contemporană, românească, get-beget, şi-mi zice..”bă… tu ştii că la USR există cel mai tânăr membru, cu acte în regulă şi ţidulă?!”, io zic “nu, bă! Nu ştiam. Da’, pardon că întreb, cum îl cheamă pe ilustrul tânăr membru?”. Amicul îmi spune că îl cheamă Liviu Andrei, şi că este supranumit „Henry Miller de Caracal “.


“Mă, mă laşi…”, zic eu contrariat. “Chiar aşa să fie? Da’ cine mama lu’ proces verbal i-a dat titulatura asta, n-o fi cumva şi vreun James Joyce?”.


“Bă… culmea (zice amicul), culmea e că, cicătelea, aşa îl vede ăştia de la USR… ca Henry Miller şi James Joyce. Şi stai să vezi… (zice amicul, nesătul de vorbă), am pus mâna pe ultima lui carte… aaa… se numeşte… mmdaaa, mda… Gayzer. Am citit şi eu ceva din ea, dar vreau să ţi-o dau, cartea, nu te gândii la proştii bă, şi s-o citeşti şi tu, şi să îmi zici ce crezi despre ea.”. Eu, politicos răspund: “Bine, o s-o citesc. Dar, sper că nu vrei să o citesc în 2 zile, după care să îţi fac şi rezumat, nu?” (zic eu ştiind că nu prea am timp nici să respir cu cele 2 joburi pe care le am, copilul de crescut, şi alte cele). “Nu bă… nu în 2 zile… cred că o s-o termini mai repede decât crezi, ” (zise amicul, parcă ştiind ce reacţie o să am), şi crede-mă… o să vreau să fiu acolo când te schimbi la faţă!”.


Fraţilor… din păcate amicul, asta de care vă vorbeam mai sus, a avut dreptate… (mama lui de alcoolic!)… am citit cartea, atât cât m-au ţinut nervii şi neuronii (ăia pe care îi mai am, încă?!), şi am ajuns la un paragraf, care, în aparenţă, nu prezenta simptomele unei refulări grotesco-grobiene, personale, a autorului, ci, mai degrabă, o ecografie la nivel toracic, făcută unui pacient în dureri. O să vă adaug şi paragraful respectiv, imediat, dar vă rog… mai aveţi răbdare puţin cu mine…

De când mă ştiu, şi sunt de ceva vreme pe-aici, am citit cărţi, multe cărţi, unele bune, altele mai puţin bune, altele doar că eram obligat, dar, din fericire, cel puţin până acum, nu am avut parte de un asemenea “horror show”, ca şi cu această carte. Stau şi mă întreb, eu, nu în calitate de autor, că nu sunt, dar în calitate de om care devorează cultură/literatură pe pâine, cum poate Dl. Manolescu & CO să primească, şi mai ales, să susţină un astfel de grobian, un… un… maţe-fripte, un… un… coate goale.. un fripturist ca Liviu Andrei?

Cultura românească, literatura românească se rezumă acum la genul ăsta de “cultură manelisto-ferentari (cească?!) “, aducând la înaintare genul ăsta de oameni. Dle Manolescu… aveţi 2 variante, prima: purificaţi, ca în Infernul lui Dante, toată gaşca aia de no-name-uri din USR; a doua: daţi-vă demisia şi lăsaţi oamenii care ştiu ce e aia cultură, care încă mai au valorile corecte, sănătoase, să conducă frâiele literaturii noastre, care, de-a lungul veacurilor, a dat monştrii sacrii.

Acum, mai jos aveţi fragmentul din cartea lui “Henry Miller de Caracal” (mai mult Cal, decât Cara?!), grobianul Liviu Andrei:

„Destinul urlă. Urlă ca o băşină de fasole groasă. Sfinctereala şi prosteala prostatei trebuiau să se facă muci şi să dispară. Ovidiu avea să-şi schimbe pielea printr-o puşcărioară. Frecatul de Aurică nu-i mai grăbea năpârlirea iar Ginuţa cea luciferică îi cariase muşcătura care-i atrăgea atât de mult bărbatul (n.r. – Nici noi n-am înţeles ce vrea să spună autorul). Jucase pizdeşte. Mişeleşte. Curveşte. Era dată dreacu. Cântase la penisul lui Aurică ca la un fluier cărnos “.

PS: Între timp am aflat că personajul în cauză ar fi fost dat afară din USR, dar nu pentru calitatea lucrărilor sale, ci pentru că ar fi atentat la bunele moravuri, şi la integritatea fizică a unor membrii marcanţi de la Cluj.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: